De vorbă cu frumosul

De vorbă cu frumosul

„Cu intuiţie ne naştem  pe cînd imaginaţia este mai capricioasă, azi poate fi prezentă în mintea ta iar mîine să-şi ia tălpăşiţa,  şi tu rămîi între patru ochi  cu acest  simţ  care îţi dă ideei pentru creaţie”.

 Aceasta este una din regulile  artistului plastic Ion Bolocan a cărui lucrări sunt vernisate la Centrul  Expoziţional “Constantin Brincuşi”.

Artistul vine în faţa publicului cu o expoziţie personală de sculptură  care fascinează  prin simplitatea  formelor şi prin profunzimea mesajului.

“Sculpturile  în mare parte redau corpul uman şi cît de mult nu  m-aş stărui sa ocolesc acest fapt,  nu este cu putinţă pentru că omul este cea mia reuşită figură gîndită vriodată  de natură”, spune artistul.

„Relaxare”; “Durere”; “Prinţesa”; “Blonda”; “Gîndirea”; “Pomul vieţii” sunt cîteva denumiri a sculpturilor  expuse  la discreţia  iubitorului de artă. Ion Bolocan  spune că din toată multitudinea  de lucrări  efectuate , el nu are una la care să ţină cel mai mult pentru că fiecare  are un mesaj şi o istorie aparte  , de asta ţine cu drag la toate  lucrările. La întrebarea dacă  este  mulţumit de performanţele atinse ,  artistul spune că  perfecţiunea nu are limite şi desigur  are  asupra la ce să lucreze. Deseori în procesul  de creaţie  poţi întîmpina  obstacole de caracter politic, social , fapt ce este mai puţin plăcut  pentru un suflet de artist.

Odată intrat în sala de expoziţie,  sculpturile le vezi localizate într-un  mod estetic , înscenînd  o spirală a vieţii pentru că după spusele  lui Bolocan expoziţia trebuie să presupună un  ritm iar ritmul este viaţă.

 Artistul vorbeşte despre artă precum că aceasta nu are şi nici nu poate avea un standart , prin asta  fiind  fumoasă , profundă şi perfectă .

 Amintesc că expoziţia personală de sculptură a lui Ion Bolocan va putea fi urmarită pînă pe         06  noiembrie 2011.

Despre patrie şi patriotism

Desprea patrie si patriotism

 Univesritatea este pustie. Scarile obosite de atita calcat in picioare acum au ocazia sa savureze din tacerea coridoarelor care nu va dura mult pentru ca deja  este sfirsit de august.  Intru in  aceasta  institutia de invatzamint  cu gindul ca  este 1 septembrie si trebuie sa vad orarul care promite schimbari. Vad cum in jur e mare forfot pentru ca anul acesta au fost acceptati prea multi boboci. Nu stiu de ce dar majoritatea din ei vin cu un aer atit de  important la facultate de parka ai senzatia ca acus vor nimeri drept in televizor.

   Desigur nu  m-am referit la expresia “сыграть в ящик” pentru ca daca avea sa subinteleg anume asta ar fi destul de tristut. Vad cum greutatea gindurilor ii apasa pe cei din anul trei care deja se gindesc la o eventuala angajare insa inteleg ca procesul este destul de anevoios. Profesorii, ce pot face profesorii, asteapta probabil venirea acestui 1 Septembrie pentru a incepe a preda si mult mai asteptat este noiembrie in care majoritatea pot  nota.

   Dintotdeauna ma gindeam cum e sa fii profesor si sa pui nota 2, uneori am impresia ca ei primesc o satisfactie atunci cind procedeaza asa. Imi este foarte interesant  sa analizez toate miscarile care se produc pe holuri, daca a-ti fi atenti a-ti observa destul de multe lucruri. Chiar acum vad un student care si-a scapat niste foi pe jos si toti ca niste rinoceri merg si nimeni nu indrazneste sa se opreasca pentru a-l ajuta. Vazind asta imi amintesc de scena din desenul animat “Lion King”, momentul in care regale leu moare calcat de niste bivoli\boi. Si ma gindesc oare un bou ar putea ucide un leu.? Evident il ucide, moral, adica  prin prostiile pe care le spune, ori prin prezenta inca a unui bou care evident  il doboara  de aici  si reise ca unde-s doi puterea creste si leul ramine a fi rege doar pentru sine, undeva in interior,destul de atinc. Dar asta e! Acum intru in sala unde lumina este atit de apasatoare incit ochii involuntar se inchid. Toti ne dam bine seama cu cita greutate au fost deschisi acesti ochi , pentru ca mai apoi o simpla lumina sa vina si sa distruga toate straduintele de dimineatza. Dar eu sunt puternica si totusi intru in sala pentru a asculta lectia si nimeni nu stie la ce va urma…

BĂRBAŢI VS FEMEI

Bărbaţi vs Femei

Nu e secret că anume femeile sunt cele care se plîng pe soartă şi pe modul în care sunt tratate de bărbaţi, ce nu prea au treabă să le dedice poezii, să atragă atenţia la părul frezat cu 1cm sau la accesoriul nou purtat sub haină.

Femeia este individul care în permanenţă va putea găsi un răspuns neordinar la propriile întrebări, şi desigur, acesta va fi neapărat în favoarea ei. Explicaţia ar fi simplă: pentru că aşa vrea ea! Fiţi de acord, argument incontestabil… Rareori cînd se întîmplă ca dorinţa unei femei să corespundă cu cea a unui bărbat, însă, cu toate astea, ea încearcă să îi demonstreze că anume necesităţile ei au o prioritate primordială, fiindcă achiziţionarea unei poşete este mult mai importantă decît reparaţia motorului din automobil.

Femeile se plîng că nu sunt ascultate şi cu atît mai mult înţelese, însă le scapă faptul, că anume bărbaţii au nevoie de a fi auziţi, anume ei sunt cei, care încearcă din răsputeri să se camufleze şi să poarte o mască de ”nene atotputernic”. Dorinţa de a părea paralizaţi la organul sensibilităţii şi de a domina lumea este, de fapt, normală, pentru că astfel s-ar pierde esenţa lor masculină. Mai ales că acum au fost depistate specii noi de pseudobărbaţi, înzestraţi cu o feminitate absolut dezgustătoare.

Procesul de împăcare a acestor două “categorii sociale” este complicat, dar negociabil. Anume războiul sexelor ne permite să simţim gustul dulce-amărui al vieţii, fiindcă sexul după ceartă merită orice scurgere de neuroni. Sfîrşitul se reduce la armistiţiu, însă şi normal că nu pe mult timp.

Ei şi cine-i împotrivă?

Anastasia Deleanu